vara-a-trecutStiu ca suntem in plina toamna, dar eu inca mai simt mirosul marii si senzatia ca merg pe nisipul cald. A fost o vara foarte frumoasa anul acesta, cu multi oameni noi si cu multa iubire. Da, la mine a fost o vara cu iubire. Totul s-a intamplat la kilometri distanta de casa, valurile marii, un pahar cu vin alb sec si el, un necunoscut inca, care ma priveste enigmatic. Vi s-a intamplat vreodata, voua, femeilor, sa cunoasteti un barbat si intreband-ul chiar in prima seara cand stati la un pahar cu vin: ce anume vrea de la tine, sa-ti raspunda ca vrea sa-I fii iubita? Mie mi s-a intamplat. Si cand am auzit raspunsul, sincer, am ramas inmarmurita, deoarece, sincer, nu ma asteptam.

Nu sunt genul care sa se aventurieze in relatii de o vacanta, dar de data aceasta a fost ceva special, a fost un fel de sentiment reciproc, de parca cunosti omul acela de ani buni si abia acum ai ajuns sa-l gasesti. Am petrecut o saptamana extraordinara impreuna si, sincer, am asteptat cu teama ziua in care trebuia sa parasim marea, deoarece aveam impresia ca astfel, se termina totul si sentimentele raman si ele pe plaja, acolo, uitat, acoperite cu nisipul cald. Am ezitat sa-l intreb ce va fi dupa. Pur si simplu imi era teama de un raspuns pentru care nu eram pregatita. Cu toate ca mi-a dat de inteles ca nu se termina nimic aici, sunt femeie, se intelege de la sine ca nu puteam sa ma incred asa pur si simplu. Mai ales ca ne intorceam si in orase diferite.

Ne-am luat ramas bun in autogara, unde trebuia sa plecam in directii diferite. M-a imbratisat lung si mi-a spus doar atat: asteapta-ma. Am ajuns acasa, eram atat de obosita. Se intampla, de cele mai multe ori, ca vacantele te obosesc. Desigur, intr-un sens placut, dar oricum te obosesc. Exact la fel mai simteam si eu: obosita, dupa aceasta vacanta. Dupa ce am dormit suficient si mi-am mai revenit un pic, am inceput sa-mi dau seama cat de straine imi sunt toate lucrurile: camera, orasul. De fiecare data cand petrec mai mult timp undeva, imi vine greu sa ma adaptez cu lucrurile, chiar daca imi sunt cunoscute. La fel s-a intamplat si acum. Nu ma simteam inca deplin confortabil, chiar daca eram in apartamentul meu.

Ce s-a intamplat cu pasiunea mea din aceasta vara? I-am dus dorul, dar am ezitat sa-l sun eu prima. Am asteptat. Am asteptat pana seara, a doua zi, cand m-a sunat. I-am auzit glasul drag in telefon si nu am rezistat: i-am spus cat de mult imi este dor. Am dat cartile pe fata. Mi-a promis ca vine in curand, doar sa astept. A trecut asa o saptamana. Si intr-o dimineata ploioasa, mi-a sunat la usa, am deschis si l-am vazut udat de ploaie, dar cu zambetul lui mereu fermecator. I-am sarit in brate, fara sa-mi pese ca o sa ma ude si ca-I foarte rece.

Am petrecut un weekend extraordinar impreuna. Dupa ce am lenevit in pat toata ziua cat a plouat, am stat sa povestim, sa ne ascultam, sa ne privim si sa ne intelegem. Aveam impresia ca nu ne-am vazut de luni de zile si ca abia acum ne-am regasit. Apoi, am iesit in oras si ne-am plimbat mult pe strazi, am savurat impreuna o cafea delicioasa. Ne tineam de mana si nu e mai pasa de nimic, chiar daca nu aveam marea langa noi, o purtam in suflet, eram unul langa celalalt si nimic nu mai conta. Cu toate ca suntem departe unul de celalalt, stim ca pentru ceea ce-ti doresti, trebuie sa ai multa putere, iar noi avem si noi stim ca nu vrem sa ne pierdem unul pe celalalt.